Acest proiect fara precedent se va numi Solar Probe Plus (SPP) si are ca termen de executie anul 2018.

NASA a selectat 5 investigatii stiintifice care urmeaza sa fie efectuate pe masura ce sonda spatiala va trece in mod repetat prin atmosfera Soarelui. “Acest proiect permite ingenuozitatii umane sa calatoreasca acolo unde nimeni nu a mai calatorit vreodata. Ne permite sa atingem, gustam si mirosim Soarele pentru prima data” – Lika Guhathakurta, cercetator SPP.

Pe masura ce sonda spatiala se apropie de suprafata solara, ea trebuie sa reziste unor temperaturi ce ating valoarea de 1400 grade Celsius si unor puternice valuri de radiatie solara. Investigatiile alese pentru a fi puse in practica vor raspunde celor mai importante 2 intrebari referitoare la Soarele nostru: De ce temperatura atmosferei solare e mai mare decat cea a suprafetei solare si ce intra in componenta propulsiei vantului solar care afecteaza planeta noastra.

Bugetul initial acordat acestui proiect este de 180 milioane de dolari, considerabil mai mic decat unul in care un echipaj uman ar fi implicat, astfel dovedind inca o data ca viitorul explorarii spatiale e unul privat de factorul uman la fata locului.

NASA a descoperit o gaura neagra de 100 de milioane de ori mai mare decat Soarele nostru aflata in centrul galaxiei noastre la o distanta de 50 de milioane de ani lumina.

07. NASA anunta existenta apei pe Marte.

Apa a fost descoperita pentru prima data pe planeta Marte, transformand planeta intr-una posibil ospitaliera vietii.

06. Un satelit NASA fotografiaza geizerele de pe Enceladus.

Un satelit artificial al NASA a fotografiat pentru prima data gezerele de pe Enceladus, satelit al planetei Saturn, eliberand apa in atmosfera .

05. Un telescop NASA inregistreaza o coliziune intre 2 planete.

Telescopul Spatial Spitzer a facut cele mai detaliate fotografii ale unor planete aflate in coliziune in jurul unei stele aflate in formare.

04. Misiunea NASA demonstreaza existenta apei pe Luna.

Un nou capitol in explorarea spatiala se deschide dupa ce misiunea NASA de prabusire a unui satelit artificial pe suprafata Lunii scoate la iveala existenta semnificativa a apei pe satelitul nostru natural.

03. NASA descopera dovezi ale existentei vietii extraterestre pe Titan.

Dovezi ale existentei vietii extraterestre pe Titan, unul din cei mai mari sateliti naturali ai planetei Saturn, a fost descoperit de catre cercetatorii NASA.

02. NASA lanseaza un avertisment cu privire la furtunile solare.

Specialistii NASA au avertizat ca omenirea se va confrunta cu lipsa electricitatii si lipsa semnalelor de comunicatii pentru perioade lungi de timp dupa ce Terra va fi lovita de o furtuna solara care are loc o data la fiecare 100 de ani.

01. NASA descopera un sistem solar la 127 de ani lumina departare.

Un sistem solar enorm a fost descoperit la o distanta de 127 de ani lumina departare de Terra. Acesta are 7 planete in componeneta si este cel mai mare sistem planetar descoperit vreodata de catre omenire.

Avand un diametru de 4 metri si o lungime de 51 metri, DM-2 (Demonstration Motor 2) a consumat in jur de 600 000 de litri de combustibil, cauzand o flama lunga de 200 de metri. Temperatura interna a rachetei a atins valoarea de 3 300 grade Celsius. Pentru a avea loc testul a fost nevoie ca temperatura rachetei sa fie coborata la valoarea de 4 grade Celsius.

In cele 2 minute in care racheta a functionat la capacitate maxima peste 760 de instrumente au efectuat 53 de teste care ulterior au dovedit functionalitatea perfecta si succesul absolut al testului.

Mai jos aveti inregistrarea acestui test.

Dezvoltarea tehnologiilor spatiale a fost atat de lenta incat e imposibil sa nu fi fost incetinita din anumite motive. Ramane la latitudinea fiecaruia ce crede.

Sansele ca noi, folosindu-ne de tehnologia disponibila acum, sa “dam” peste o alta civilizatie la fel de dezvoltata precum a noastra sunt nule. Sau, ma rog, aproape nule. Metoda de transmitere a semnalelor e prea lenta, iar un eventual raspuns ar veni peste cateva generatii. Asta in ciuda faptului ca toate posibilele sectoare cat de cat promitatoare si cat de cat “apropiate” de sistemul nostru solar au fost verificate cu grija si nu s-a descoperit nimic interesant.

Intrebarea mea e: In ce categorie se va incadra prima forma de viata extraterestra pe care o vom “intalni” in Univers? Va fi o forma de viata unicelulara, microbiala, sau una inteligenta, cu mult peste nivelul nostru actual ?

Fizicienii sunt de parere ca formele primitive de viata sunt destul de raspandite in Univers, Deci sansele ca noi sa dam peste “ele” sunt relativ mari. Dar, in acelasi timp, formele inteligente de viata sunt capabile sa transmita semnale prin care sa-si anunte prezenta.

Cei de la S.E.T.I. (aia cu antenele, microfoanele si castile) spun ca in urmatorii 20 de ani vom receptiona prima transmisiune de origini extraterestre. Cei de la N.A.S.A. (aia cu sondele pe alte planete) spun ca in urmatorii 10 ani vom descoperi urme de viata primitiva pe Marte. Urme insemnand ramasitele fosilizate, in cel mai bun caz, a unor forme de viata de mult disparute.

In conditiile in care deja s-a dovedit existenta apei atat pe Marte, cat si pe Luna, cred ca sansele descoperirii unor forme de viata microbiale sunt destul de mari. Problema sta in resursele financiare ale agentiilor. Nu cred ca, in eventualitatea in care S.E.T.I. ar reusi, intr-un final, sa “prinda” ceva, noi, oamenii de rand, am fi informati cu privire la acel semnal. Nu cred nici macar ca am stii sa-l interpretam.

Personalitatile mai conspirationale pot argumenta ca primul contact, in orice forma, a avut loc deja. Si nu ma refer la OZN-uri prabusite si alte imbecilitati. In ce priveste S.E.T.I. e vorba de “The WOW Signal“, iar in ceea ce priveste N.A.S.A. e vorba de sonda Viking 1 (1976), mai exact de Experimentul Labeled Release, experiment care a dat rezultate pozitive referitor la viata pe Marte, rezultate care au creat o ruptura in lumea oamenilor de stiinta datorita interpretarilor diferite.

Fiecare crede ce vrea. Eu am pus un pariu acum 1 an prin care ma obligam sa fac ceva daca in urmatorii 5 ani nu se va dovedi existenta unei forme de viata si pe alta planeta. Au mai ramas 4 ani.

———————

Eu sunt plecat pe weekend, revin luni. Insa articolele sunt pregatite si vor intra zilnic.

Pentru inceput trebuie sa spun ca multe din cele prezente in aceasta carte mi se par exagerari. Si tocmai de aceea am preferat sa ignor subiectul. Continutul ei e impartit in 2: Luna si Marte. Daca in ce priveste Luna cred ca aveti o idee referitoare la ce ar putea contine, in ce priveste Marte sunt sigur ca multe informatii le-ati gasi ca fiind noi. Autorul cartii incearca sa ne explice cum NASA ascunde sistematic dovezile incontestabile ale existentei artefactelor unor civilizatii stravechi pe Luna si pe Marte. Daca in ce priveste Luna dovezile sunt oarecum fortate, in ce priveste planeta Marte unele am inceput sa le consider plauzibile. Cu atat mai mult cu cat am citit niste articole recente pe internet care in colaborare cu cele prezente in carte imi dau impresia unei mari conspiratii.

Ce e cel mai important e nevoia de a mentiona ca NASA nu e o agentie publica. Nu e nici macar o agentie spatiala. NASA e, la baza, conform legii care i-a permit existenta, o agentie americana de aparare:

“Administratia [Nationala pentru Aeronautica si Spatiu Cosmic] va fi considerata o agentie de aparare a Statelor Unite, pentru scopul din Capitolul 17, Titlul 35 din Codul Statelor Unite” – Fapt care demonstreaza ca NASA a fost creata pentru a fi condusa de catre Departamentul Apararii SUA!

Si, poate cel mai important articol din legea care a dat nastere agentiei:

“Nici o informatie care a fost clasificata din ratiuni de securitate nationala nu va fi inclusa in nici un raport elaborat sub incidenta acestei sectiuni” – Fapt care demonstreaza ca tot ce e considerat ca fiind incadrat la capitolul siguranta nationala de catre presedintele american poate fi tinut ascuns Congresului si publicului.

Tot ce am primit noi in ultimii 50 de ani a fost o selectie cenzurata a ceea ce ni s-a permis sa primim. Imi vine greu sa cred ca in toata existenta ei NASA nu a cenzurat nimic din ce a gasit pe unde a fost.

Cel mai clar exemplu al acestui comportament secretos e cel al Feţei de pe Marte.

In 1976 sonda spatiala Viking 1 a fotografiat ceea ce parea a o faţa pe Marte.  Timp de 16 ani cercetatori de peste tot din lume au studiat poza si au ajuns la concluzia ca nu e posibil ca acea formatiune deluroasa sa nu aiba origini artificiale. La fix 16 ani NASA a lansat Mars Observer, o sonda spatiala care avea ca principal obiectiv studierea geologica si climaterica a planetei Marte. In ultimii 16 ani mai multe grupuri de cercetatori au facut presiuni asupra NASA pentru a refotografia zona Cydonia, cea in care pe langa faţa celebra mai exista si o piramida tetraedrica si o serie de formatiuni care semanau cu platoul piramidelor din Egipt. Raspunsul NASA a fost intotdeauna negativ. Insa acum cu lansarea Mars Observer cercetatorii au avut, intr-un final, posibilitatea ca presiunile facute asupra Congresului sa fie cu folos. Timp de cateva luni, perioada in care sonda era in drum spre Marte, raspunsul NASA a fost, in continuare, negativ. Cu 3 zile inainte ca Mars Observer sa intre pe orbita planetei Marte Congresul american a ordonat, atentie, a ordonat NASA, in special laboratorului JPL care se ocupa cu atribuirea zonelor care urmau sa fie fotografiate, sa cerceteze si sa imortalizeze din nou zona Cydonia. Fiind vorba de o camera mult mai performanta decat cea de pe Viking 1, cercetatorii se asteptau la detalii mult mai clare. La nici 2 ore de la ordinul dat de Congres, laboratorul JPL anunta pierderea legaturii cu sonda spatiala Mars Observer. Ea nu a mai fost niciodata restabilita. Au existat voci care au declarat ca misiunea a fost pur si simplu secretizata, introdusa in categoria celor de siguranta nationala, facand astfel posibil sa se ignore ordinul dat de Congres.

In 1996 NASA lanseaza Mars Global Surveyor. Dupa lungi dezbateri NASA accepta sa fotografieze zona Cydonia. Daca ar fi declarat si aceasta misiuni ca fiind un esec, e greu de crezut ca ar mai fi primit finantare pentru un alt proiect asemanator. NASA accepta sa fotografieze zona, o fotografiaza, iar la scurt timp dupa aceea pozele sunt publicate. Faţa de pe Marte nu se aseamana deloc cu o faţa. Toate cercetarile facute in ultimii 20-25 de ani au fost degeaba. Si totusi…

La cateva luni dupa publicarea lor, in urma unor rezultate obtinute de cercetatori specializati in cartografiere si analiza fotografica, NASA recunoaste oficial ca pozele zonei Cydonia au fost prelucrate inainte de a fi publicate.

Cred cu tarie ca NASA ascunde informatii referitoare la descoperirile ei de la inceputuri si pana azi. Pe langa artefacte sunt sigur ca NASA a descoperit si forme de viata. Tocmai de aceea Vaticanul pregateste, treptat, o noua ideologie care sa permita existenta lui Dumnezeu chiar si in eventualitatea descoperirii vietii pe alte planete. Ramane insa intrebarea: “De ce ascunde NASA aceste lucruri?”. Poate raspunsul se afla tocmai in departamentul care e responsabil pentru aceasta agentie: Departamentul de Aparare.

Asadar, e capabil Hubble de o asemenea realizare?

Fiind pe orbita planetei, telescopul spatial Hubble nu depinde de conditiile atmosferice ale planetei noastre asa cum depind telescoapele fixe. Acest lucru permite camerei foto extrem de performante sa faca poze galaxiilor indepartate cu o mai multa usurinta decat telescoapele de la sol. Dar in ciuda faptului ca Hubble e mai aproape de Luna decat oricare alt telescop, nu exista nici o posibilitate prin care acesta sa poata fotografia pasii facuti de astronauti acum aproape 4 decenii.

Luand in considerare distanta pana la Luna si calculand puterea camerei foto de 2,5 metri diametru a telescopului Hubble, un singur pixel a celei mai mari rezolutii ar acoperi un spatiu cat jumatate de teren de fotbal.

Pentru a obtine rezolutia care sa ne permita sa vedem pasii facuti de astronauti pe Luna Hubble ar fi nevoit sa fie echipat cu o oglinda principala cu un diametru de 800 m. Si daca ai dori sa observi santurile talpii imprimate in solul lunar atunci Hubble ar trebui sa fie echipat cu o oglinda principala cu un diametru de 15 km. Un lucru nu numai nepractic, ci si imposibil de realizat.

Asa ca scepticii sunt nevoiti sa se bazeze pe pozele facute de Lunar Reconnaissance Orbiter.

Dorinta noastra de expansiune interstelara nu este consecinta urmaririi unor filme science-fiction precum Star Trek, Star Wars sau Futurama. Ea este o consecinta a programului nostru spatial. In 1960 Wernher von Braun a avut o mica prezentare la televizor numita “Tintim catre stele”. Mottoul Societatii Spatiale Nationale Americane este “ad astra” (catre stele). Trimiterea urmasilor nostri catre cele mai indepartate stele ale galaxiei pare la fel de sigura precum venirea noptii dupa zi.

Imi place ideea devenirii unei societati spatiale. Singura problema e cat de departe vom ajunge. Cel mai probabil vom coloniza sistemul nostru solar, dar, daca specia noastra nu va fi stabilita si in alte locuri pana la sfarsitul secolului, atunci ne vom indrepta inspre un conflict nuclear etern aici pe Terra.

Cred ca in curand vom trimite oameni pe Marte, iar dupa aceea vom trimite oameni pe satelitii planetelor gigant din sistemul solar. Anticipez constructia habitatelor spatiale pe Luna, pe asteroizi si pe orbita planetei Terra. Dar colonizarea vecinatatilor altor stele este mult mai grea decat raspandirea umanitatii in propriul sistem solar. Cele mai rapide rachete pe care le avem la dispozitie astazi ne pot duce pe planeta Neptun in mai putin de 10 ani – o calatorie de durata, dar nu imposibila. Pe de alta parte, o calatorie catre cel mai apropiat sistem solar, Alpha Centauri, ar dura 75 000 de ani.

Din moment ce perioada noastra de viata dureaza mai putin de un secol, calatoriile catre alte stele necesita viteze relativistice. Daca dorin sa trimitem pana la Alpha Centauri un habitat de 100 de tone avand la bord si cativa oameni, dar sa o facem la o viteza care sa le permita sa ajunga acolo in mai putin de o generatie, va trebui consumata la fel de multa energie pe cat consuma SUA intr-un singur an. Doar combustibilul ar costa in jur de 3 000 de miliarde de dolari. Acesta este dezavantajul principal care ne impiedica sa mergem astazi la alte stele. Pasul urmator ar fi dezvoltarea unei tehnologii mai ieftine. Dar aici trebuie mentionat ceva extrem de relevant si important: tehnologia noastra robotizata avanseaza mult mai rapid decat tehnologia noastra in materie de propulsie. Iar acest lucru va avea o importanta cruciala in viitor.

Rachetele V-2 ale lui Von Braun traversau Canalul Manecii la o viteza de 1,6 km/s. New Horizons, misiunea NASA catre Pluto, cea mai rapida naveta spatiala din istorie, se indreapta catre indepartata fosta planeta cu o viteza de 16 km/s. Ceea ce implica o imbunatatire de 10 ori in ultimii 70 de ani.

Naveta spatiala Mariner 4, prima naveta spatiala care a facut poze planetei Marte, a avut la bord o camera cu rezolutia de 40 000 de pixeli. Acest lucru se intampla in anul 1965.

Astazi, camera HiRISE de la bordul misiunii NASA Mars Reconnaissance Orbiter are o rezolutie de 200 milioane pixeli. Daca cea din 1965 putea observa cratere cu diametrul de cativa km, cea de azi poate observa chiar si un obiect de dimensiunea unui cal.

In alte cuvinte, in 70 de ani tehnologia rachetelor a avansat cu un factor de 10, dar in mai putin de jumatate din acest timp tehnologia camerelor robotizate s-a imbunatatit cu un factor de 5 000. Nu exista nici un dubiu: tehnologia robotizata avanseaza intr-un ritm de neegalat.

Sondele spatiale au oferit dintotdeauna o alternativa  mai ieftina si cu un risc minim. Pentru calatorii interstelare dimensiunea lor redusa le face mult mai practice. Folosind la fel de multa energie precum cea mentionata mai sus, o sonda spatiala cu greutatea de o tona ar putea ajunge la Alpha Centauri in o zecime din timpul necesar trimiteri oamenilor la aceeasi destinatie.

Latimea de banda a unui ochi uman este de aproximativ 2 mb/s. Latimea de banda a unei urechi este de cateva sute de kb/s. Simtul tactil necesita o latime si mai mica decat cea a urechilor.

Cu alte cuvinte, am putea trimite tot ce un astronaut ar putea simti la fata locului folosind un singur canal de telemetrie de 10 mb/s. Nu este usor sa trimiti informatii cu aceasta viteza de la o stea la alta. Dar este mult mai usor decat sa trimiti un om.

Tehnologia care poate trimite in mod virtual catre alte stele este mult mai practica decat cea care ne trimite personal acolo. Asa ca in timp ce ne vedem urmasii calatorind prin Calea Lactee in cautarea altor forme de viata, eu cred ca vom trimite sonde spatiale in schimb – sunt mult mai ieftine si lipsite de riscuri inutile.

Migrarea urmasilor nostri catre cele mai apropiate lumi nu este numai un destin, este o necesitate a viitorului. Insa explorarea galactica va trebui facuta din confortul propriilor noastre case.

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Arizona au masurat monolitul si au stabilit ca inaltimea acestuia este de 5 metri.

Imaginea se aseamana cu monolitul negru care apare in filmul lui Stanley Kubrik, “2001: Odiseea Spatiala”. Multa lume se intreaba daca acest monolit face parte din o serie de ramasite artificiale ale unei civilizatii stravechi pe planeta Marte. De asemenea multi considera descoperirea acestui monolit ca fiind ultima picatura a paharului, cea care va determina NASA sa dezvaluie tot ce a descoperit in ultimii 50 de ani despre planeta Marte.

Un rol foarte important in descoperirea acestui monolit il are Buzz Aldrin, al 2-lea om care a pasit pe Luna, care a declarat intr-o emisiune televizata ca un monolit asemanator a fost descoperit de NASA pe satelitul natural al planetei Marte, Phobos. El a declarat in cadrul aceleasi emisiuni televizate urmatoarele: “Ar trebui sa vizitam satelitii planetei Marte. Exista un monolit pe Phobos, o structura foarte neobisnuita pe acest obiect in forma de cartof care se invarte in jurul planetei Marte o data la fiecare 7 ore. Cand oamenii vor afla despre acest monolit se vor intreba cu siguranta cine la pus acolo”.

Secretul Statiei Spatiale Bigelow e in designul care impune o statie spatiala gonflabila. Ea urmeaza sa fie impachetata cu grija la sol si umflata in spatiu. Doua modele la scala mare au fost construite deja si sunt vizibile in poza de mai jos. La stanga e habitatul Sundancer, o incapere care va gazdui 3 persoane, iar la dreapta e habitatul BA330, o incapere care va gazdui 6 persoane (BA = Bigelow Aerospace si 330 = 330 metri cubici).

Pana in acest moment cheltuielile se ridica la suma de 180 milioane dolari, o suma infima comparata cu cea a construirii Statiei Spatiale Internationale. Ideea unei navete spatiale gonflabile nu e una noua. Primul satelit de comunicatii a NASA, Echo 1, a fost un balon de 30 m din mylar care avea ca scop reflectarea undelor radio. Prima tentativa de lansare a satelitului, la data de 13 Mai 1960, a esuat. O versiune imbunatatita, Echo 1A, a fost lansata cu succes la data de 12 August 1960.

La inceputul anilor `90 NASA a revenit la ideea unor habitate gonflabile, in special datorita unei potentiale misiuni pe Marte. Cand planurile pentru Marte au fost abandonate, habitatul de 3 etaje TransHab urma sa fie atasat Statiei Spatiale Internationale. In anul 2000, insa, Congresul american a abandonat total aceste planuri din lipsa de fonduri. Dupa cum se poate vedea in poza de mai jos, habitatul este momentan utilizat intr-o incapere vidata de la NASA.

Compania Bigelow Aerospace a fost infiintata in anul 1999, cand fondatorul ei, Bigelow Robert, a cumparat drepturile de la NASA. Bigelow Aerospace a avut pana in acest moment doua lansari de teste, Genesis I si Genesis II, ambele fiind la bordul unor rachete balistice rusesti modificate. Poza de mai jos e de la bordul Genesis II. Cele doua prototipuri sunt si astazi in orbita, scurgerile de aer fiind minime.

Primul modul al Statiei Spatiale Bigelow va fi asezata pe orbita planetei in urma a 7 lansari spatiale pregatite pentru anul 2014. Habitatul Sundancer va fi trimis in spatiu fara nici un ocupant la bord. Urmatoarea etapa va fi trimiterea unui echipaj de 2 astronauti la bordul unei capsule care se va atasa de habitatul Sundancer.

Un modul central si o unitate de propulsie vor fi lansate urmand a se andoca in mod autonom de modulul Sundancer. Astronautii de la bord vor interveni numai daca sunt probleme.

Ultima etapa a construirii Statiei Spatiale Bigelow va fi atasarea ultimului modul. Cand aceasta este atasat in siguranta Statia Spatiala Bigelow va avea destul loc cat pentru 12 astronauti.

Costurile de inchiriere a habitatului Sundancer se ridica la 279 milioane dolari pe an daca guvernul, compania sau turistii respectivi vor dori un contract pe 4 ani. Costurile includ transportul de pe Terra pana la Statia Spatiala Bigelow si inapoi pentru un total de 8 persoane. Habitatul mai mare, BA330, pentru 6 persoane, costa 394,5 milioane dolari pe an si are inclus in pret un total de 12 lansari spatiale pe an.

Ramane de vazut in ce masura aceste planuri vor fi puse in aplicare. Insa timpul scurt pentru care acestea au fost programate ma face sa cred ca totul este bine planificat. Vedem…