Americanii renunta la navetele spatiale, vechi cum sunt, in favoarea unei rachete extrem de asemanatoare celei cu care primii astronauti au iesit in spatiu. In loc sa faca un pas inainte, ei au facut un pas inapoi.

Constructia Statiei Spatiale Internationale s-a finalizat exact in anul in care era preconizata retragerea ei de pe orbita. Se incearca o prelungire a duratei de viata a acesteia cu cativa ani, dar intrebarea importanta e legata de soarta iesirilor in spatiu dupa scoaterea statiei de pe orbita. Vom reveni la misiunile Mercury? O capsula de 2-3 oameni in spatiu, experimente facute intr-un mediu de 2×2 m si o revenire pe Terra dupa doar cateva ore?

Nu numai ca nu am continuat explorarea spatiala trimitand om pe Marte, dar nu ne-am mai intors nici macar pe Luna. Iar o eventuala revenire pe Luna a fost rapid exclusa de Obama ca fiind lipsita de logica. Daca acum 50 de ani Kennedy promitea trimiterea unui om pe Luna si inapoi in maxim 10 ani, intr-un moment in care iesirile in spatiu erau la fel de S.F. precum e acum intoarcerea in timp, astazi, la 50 de ani distanta, 50 de ani de progrese tehnologice nemaintalnite, mai marii planetei promit o trimitere pe Luna in minim 15 ani si una pe Marte in minim 30!

Telescopul spatial Hubble a avut prelungiri de viata repetate, fiind, probabil, cel mai de succes proiect post-aselenizari pe care omenirea l-a intalnit. Scoaterea lui de pe orbita e situata undeva in viitorul apropiat, iar inlocuirea lui cu telescopul spatial James Webb e de importanta maxima. Insa finantarea pentru acesta din urma lasa mult, foarte mult de dorit.

Turismul spatial e inexistent, cu exceptia locurilor vandute de rusi eventualilor doritori de cateva zile la bordul Statiei Spatiale Internationale.

Exemple ar mai fi, insa sunt sigur ca le stiti. O revenire pe Luna, la jumatatea matematica a vietii mele, in conditiile in care am fost nascut dupa aselenizari, e inacceptabila. Iar in locul finantarii razboaielor inutile, finantarea explorarii spatiale ar avea o utilitate mult mai urgenta: perpetuarea speciei umane.

Mai tarziu s-a dovedit ca explozia a fost echivalentul unei bombe nucleare de 15-20 de Megatone. Cam de 1000 de ori mai puternica decat cea detonata deasupra Hiroshimei.

Teoria asteroidului:

In cercurile stiintifice cea mai buna explicatie e cea a exploziei unui asteroid la o altitudine de 5-6 km. Un asteroid cu un diametru de 10 m are o putere de explozie de aproximativ 20 kilotone. Cam ca si Fat Man-ul detonat deasupra Nagasaki-ului. Craterul de la Flagstaff, Arizona – SUA, cu diametrul de 1200 m, a fost facut in urma impactului unui asteroid cu diametrul de 50 m.

Viteza unui asemenea asteroid poate sa ajunga la valoarea de 10 km/s. Aceasta, combinata cu forta de rezistenta pe care o intalneste in atmosfera Terrei, face ca un procent foarte mare din acesti asteroizi sa explodeze inainte de contactul cu solul. Astfel de explozii au loc, in medie, cam 1 data pe an. Exploziile ca cea de la Tunguska are loc 1 data la 300 de ani. Asta spun specialistii.

Teoria bombei nucleare:

Exista persoane care cred ca rusii reusisera sa creeze o bomba nucleara primitiva, pe care sa o detoneze deasupra zonei respective. Dar din motive pur tehnologice aceasta realizare nemaifiind egalata pana dupa Al Doilea Razboi Mondial. Cea mai mare dovada a detonarii unei bombe nucleare, spun ei, sta in felul in care au fost “culcati” copacii. Cei aflati chiar sub explozie au ramas in picioare, dar fara scoarta si fara crengi, iar ceilalti, undeva in jur de 80 de milioane pe o raza de 2150 km patrati, au fost culcati in directia normala suflului exploziei. De ce e acest lucru important? Fiindca acelasi lucru s-a intamplat cu cladirile de la Hiroshima si Nagasaki in urma detonarii celor doua bombe nucleare.

Alte teorii:

• In 1989 J.D. D`Alessio a prezentat teoria unei bombe nucleare naturale. Asteroidul avand un foarte mare procent de deuteriu, acest lucru ducand la o reactie nucleara si la o explozie termonucleara
• In 1973 doi cercetatori de la Universitatea din Texas au propus teoria conform careia o gaura neagra mica, aproximativ 10 la puterea 19 kg, a trecut prin Terra. Punctul de iesire fiind situat in nordul oceanului Atlantic.
• In 1965 Clyde Cowan a sugerat detonarea unui “pachet” de antimaterie deasupra zonei. Dar aceasta teorie inca nu a putut fi luata in considerare datorita lipsei dovezilor astronomice in ceea ce priveste aceste “pachete de antimaterie”.
• Oliver Nichelson a declarat ca explozia de la Tunguska a putut fi cauzata de testarea de catre Nikola Tesla a celebrului sau Turn Wardenclyffe.

Poze:

Desi explozia a avut loc in anul 1908, prima expeditie in acea zona a fost dusa la bun sfarsit abia in anul 1927 de catre Leonid Kulik. Dar, in ciuda faptului ca trecusera deja 19 ani de la explozie, devastarea zonei era extrem, extrem de vizibila. Poza 1, Poza 2, Poza 3.

Mai putin cunoscute au fost speculatiile privind soarta umanitatii din timpul testelor Proiectului Manhattan. Robert Oppenheimer a cerut un studiu care sa calculeze daca o detonare nucleara va cauza un lant de reactii nucleare in atmosfera planetei. Raportul rezultat, LAR-602, prin care era anuntata imposibilitatea aprinderii atmosferei, e posibil sa reprezinte primul raport de evaluare a riscului disparitiei speciei umane. Acest raport a permis dezvoltarea programului nuclear.

In anul 1950 fizicianul Leo Szilard a readus in discutie disparitia speciei umane estimand ca un numar suficient de mare de bombe nucleare impachetate in cobalt ar transforma suprafata planetei noastre in una incapabila sa sustina viata timp de minim 5 ani. Nu exista pana in ziua de azi nici o dovada ca o asemenea arma a fost construita.

In anul 1983 discutiile despre disparitia speciei umane au reaparut in momentul in care Carl Sagan a calculat ca un razboi nuclear termonuclear ar genera atat moloz in atmosfera incat o foarte mare parte a vietii pe Pamant ar disparea. In timp ce teoria iernii nucleare a cazut in dizgratie in anii ’90, modele climaterice recente sugereaza ca rezultatele initiale au subestimat efectele catastrofice ale unui razboi termonuclear. Mai mult, modelul original al lui Sagan demonstra ca eruptii ale super vulcanilor si impacturile asteroizilor prezinta riscuri comparabile.

In ciuda acestor exemple notabile, in cei 61 de ani de la infiintarea Ceasului Apocalipsei riscul disparitiei speciei umane nu s-a bucurat de atentia oamenilor de stiinta. Poate de aceea extinctia speciei umane pare pentru unii imposibila, inevitabila sau dincolo de controlul nostru.

O comisie de la Oxford a publicat in anul 2008 primul raport consistent in ce priveste posibilitatea disparitie noastre de pe planeta. Realitatea este crunta. Dintre toate speciile care au existat pe planeta noastra pana in acest moment mai mult de 99,9% au disparut. Pe termen lung este foarte posibil ca si specia noastra sa pateasca la fel. In mai putin de 1 miliard de ani intensitatea crescuta a Soarelui va initia un efect de sera, chiar si fara interventie umana, transformand Terra intr-o planeta inospitaliera. Dupa cateva miliarde de ani Terra va fi distrusa, ea fiind inghitita de catre Soarele nostru in timp ce acesta isi extinde volumul pentru a deveni o stea rosie-gigant. Daca vom coloniza spatiul atunci vom putea supravietui mai mult decat planeta noastra, dar cum speciile mamifere supravietuiesc, in medie,numai 2 milioane de ani, ar trebui sa ne consideram norocosi daca vom supravietui pana la 1 miliard de ani.

Umanitatea ar putea disparea cel mai devreme in timpul secolului actual, cedand in fata dezastrelor naturale precum impactul cu un asteroid, o eruptie supervulcanica, o eliberare globala de metan-hidrat sau o explozie de raze gama a unei supernove din vecinatatea sistemului nostru solar. Cea mai probabila dintre aceste dezastre naturale, eruptia unui supervulcan, a fost descoperita in urma cu numai 25 de ani, sugerand ca si alte dezastre naturale cu potential de extinctie ar exista fiind necunoscute de noi. Partea buna a acestor lucruri e ca probabilitatea ca unele dintre ele sa duca la disparitia intregii specii umane este foarte mica: mai mica decat una in 100 de milioane pe an. Date fiind cunostintele noastre despre frecventa lor din trecut masurile pentru a le reduce capacitatea de a ne cauza disparitia trebuie luate in considerare. Investitiile masive in tehnologia detectarii si devierii asteroizilor costa mai putin, per viata salvata, decat majoritatea investitiilor in medicina.

Riscul pericolelor antropice par mai mari decat cele naturale. In ciuda progreselor considerabile facute cu scopul de a reduce numarul dispozitivelor nucleare in lume, umanitatea este inca amenintata de posibilitatea unui razboi global termonuclear, si implicit, de o iarna nucleara. Dar marea ingrijorare consta in dezvoltarea tehnologiilor noi. Cunostintele, echipamentul si materialele necesare pentru dezvoltarea unor agenti patogeni sunt mult mai accesibile decat acelea necesare construirii unor bombe nucleare. Iar agentii patogeni sunt capabili de autoreplicare, permitand unui arsenal de dimensiuni mici sa devina extrem de distructiv. Agentii patogeni au fost implicati in extinctia mai multor specii de animale salbatice. Chiar daca cele mai multe pandemii isi pierd din putere odata cu reducerea densitatii populatiei susceptibile lor, agentii patogeni pot ajunge chiar si la indivizii izolati. Eliberarea intentionata sau neintentionata a unor asemenea agenti patogeni ar face extinctia speciei umane una extrem de probabila. In timp ce asemenea eveniment e extrem de improbabil astazi, probabilitatea va creste pe masura ce biotehnologiile continua sa avanseze la o rata care rivalizeaza Legea lui Moore.

Peste cativa ani e posibil ca tehnologiile care astazi sunt teoretice sa fie dezvoltate. Nanotehnologia moleculara ar putea permie crearea unor masinarii autoreplicante capabile sa distruga intreg ecosistemul planetei. Avansurile in neurostiinta si puterea de calcul ar putea permite imbunatatiri ale cunoasterii care accelereaza inventia de noi arme. Probabilitatea ca aceste noi tehnologii sa fie utilizate abuziv e mare. Acest lucru se datoreaza posibilitatii ca acestea sa devina periculoase mai rapid decat tehnologiile vechi, devansand capacitatea societatii de a le controla. H.G. Wells spunea: “Istoria umanitatii devine din ce in ce mai mult o cursa intre educatie si catastrofa.”.

Acestor riscuri li se pot atribui o importanta minima intr-o lume afectata de probleme imediate precum saracia globala, HIV sau schimbari climaterice. Dar in ciuda urgentei acestor probleme ele nu ameninta existenta speciei umane.

Exista o foarte mare diferenta intre riscurile care pun probleme unei parti de maxim 99% din specia umana si riscurile care pun in pericol 100% din specia umana. Pentru dezastrele care omoara mai putin decat intreaga umanitate exista o sansa foarte buna ca specia noastra sa-si revina. Daca tinem la viitoarele generatii atunci reducerea riscurilor factorilor cauzatori de posibile extinctii ar trebui sa ne domine intentiile. Masurile care intentioneaza sa indeplineasca acest lucru sunt:

- Reducerea numarului dispozitivelor nucleare.

- Limitand  dezvoltarea sintezei genelor pentru a preveni aparitia unor agenti patogeni sintetici.

- Imbunatatind capacitatea de raspundere la bolile infectioase, incluzand supravegherea, diagnosticarea si controlul acestora si accelerand dezvoltarea medicamentelor care sa le invinga.

- Finantand dezvoltarea tehnologiei de detectare si de deviere a asteroizilor, a viitoarelor eruptii supervulcanice, a depozitelor de metan-hidrat si a altor pericole naturale catastrofale.

- Monitoprizarea dezvoltarii tehnologiilor cu potential distructiv precum nanotehnologia sau neurostiinta imbunatatita artificial si dezvoltarea unor politici internationale pentru combaterea si reducerea accidentelor catastrofale.

Alte masuri pentru a reduce riscul unei extinctii umane au foarte putin de a face cu strategiile de imbunatatire a securitatii globale. Din moment ce supravietuirea unei specii este direct legata de spatiul pe care aceasta il ocupa, cel mai de succes mod de reducere a riscului extinctiei speciei umane este colonizarea spatiului. Referindu-se la amenintarea unor noi arme biologice, Stephen Hawking a declarat: “Nu cred ca specia umana va supravietui urmatorilor 1 000 de ani decat daca ne extindem in spatiu. Prea multe accidente pot duce la disparitia vietii pe o singura planeta.”. Administratorul NASA Michael Griffin a declarat: “Istoria vietii pe Pamant este istoria unor evenimente cauzatoare de extinctii, iar expansiunea umana in sistemul solar este, in final, in mod fundamental despre supravietuirea propriei specii.”.

Am avut norocul de a creste intr-o era lipsita de limitarile unui regim totalitar. Am avut norocul de a creste intr-o era a tehnologiei si, poate si mai important, a informatiei. Iar acest lucru mi-a permis sa am acces la ceea ce mai tarziu va deveni o atractie mai puternica toate celelalte. Mai intai a fost vorba de lectiile despre planete si sistemul solar din generala. A urmat mini-seria intitulata Cosmos si scrisa/prezentata de nemuritorul Carl Sagan. De acolo lucrurile au intrat intr-un fagas, as spune, normal. Documentarele despre aselenizare, filmele S.F., tragediile Challenger si Columbia, cartile lui Hawking despre Univers, telescopul Hubble, toate acestea au creat o pasiune pe care cu greu reusesti sa ti-o satisfaci intr-o tara uitata de Dumnezeu.

Accesul la informatie nu e intotdeauna benefic. Si spun acest lucru fiindca intr-o tara ca Romania iti este greu sa-ti pastrezi speranta ca, poate, intr-o zi nu atat de indepartata, si noi vom avea locul nostru rezervat pe cer si in istoria calatoriilor spatiale.

Si totusi…

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) este o asociatie non-guvernamentala (deci nu isi bazeaza activitatea pe banii bugetarilor) care promoveaza proiecte aerospatiale. Si o face atat de bine incat reuseste pe cont propriu sa atraga laudele si meritele intregii lumi.

Totul a inceput cu un grup de studenti cu idei marete si bani putini. Chiar foarte putini. Dar acest lucru nu i-a impiedicat sa progreseze intr-un domeniu dictat de nevoia unui flux continuu de resurse financiare. Dupa dezvoltarea in anul 1998 a unui motor de racheta inovator, proiect a carei menire era aceea de a acumula experienta pentru proiectele care vor urma, in anul 1999 ia nastere, legal, ARCA.

Urmatorul pas a fost inscrierea in competitia Ansari X Prize, un “concurs” a carui castigator urma sa primeasca 10 milioane de dolari din partea Fundatiei X Prize daca reusea sa trimita un om in spatiu la bordul unei navete reutilizabile. Concurentii trebuiau sa faca parte din organizarii non-guvernamentale, iar naveta trebuia retrimisa in spatiu la un intervat de maxim 2 saptamani de la prima reusita.

Chiar daca nu au castigat, proiectul celor de la ARCA, Orizont, fiind finalizat dupa terminarea competitiei, intreaga lume a fost luata prin surprindere de ingenuozitatea unor romani. ARCA urma sa termine competitia pe primele locuri.

Inscrierea in competitia Google Lunar X-Prize era deja un pas normal. Insa acum cerintele erau mult mai mari si mai greu de indeplinit. Competitorii trebuie sa trimita pe Luna o sonda spatiala la bordul careia sa se afle un robot capabil sa faca poze, sa se deplaseze pe suprafata satelitului (minim 500 m) si sa trimita inapoi date. Daca aceste conditii vor fi indeplinite, premiul pus in joc este de 20 milioane dolari. Se ofera un bonus de 5 milioane echipei care va reusi, printre altel, sa deplaseze robotul mai mult de 5 km sau care va “gasi” ramasitele misiunilor Apollo. Premiul de 20 de milioane de dolari este valabil pana pe 31 decembrie 2012, urmand ca el sa se injumatateasca daca aselenizarea are loc dupa data limita. Concursul se incheie pe 31 decembrie 2014.

ARCA a fost prima echipa europeana inscrisa in competitie. Proiectul cu care doreste sa faca istorie se numeste “Haas-ELE”, “Haas” dupa  Conrad Haas, pionier in domeniul rachetelor, si “ELE” dupa European Lunar Explorer. “Haas” va fi o racheta in 3 trepte, iar “ELE” va fi o sonda tot in 3 trepte.

Proiectul a trecut prin 3 etape pana acum, a 4-a fiind programata weekendul care a trecut, dar care a trebuit reprogramata pentru anul viitor datorita curentilor puternici care au facut imposibila lansarea. Daca totul decurge cum trebuie atunci in 2011-2012 va avea loc tentativa de aselenizare.

Lansarea finala se va face de pe mare, dintr-o zona cat mai apropiata ecuatorului. Racheta va fi ridicata pana la altitudinea de 18 000 m de cel mai mare balon solar din lume. Aceasta prima etapa va dura 1h 45m. Distanta dintre balon si racheta va fi de 200 m.

Racheta “Haas” va porni automat treapta 1, care va arde pentru 100 de secunde. La finalul arderii treapta 1 se va detasa de restul rachetei. In acest punct se va porni treapta 2 care va arde pentru 110 secunde, la sfarsitul careia treapta urmand sa se detaseze si ea de restul rachetei. Ultima treapa a rachetei va arde pentru 168 de secunde si va duce sonda spatiala “ELE” pana pe o orbita joasa a Terrei, undeva in jurul altitudinii de 140 km. La acesta altitudine sonda spatiala “ELE” se va detasa de a treia treapa a rachetei “Haas”, urmand a porni motorul treptei 1 pentru a ajunge la un zbor de orbita aflat la 250 km altitudine. Dupa un scurt timp petrecut pe orbita, motorul treptei 1 se va reaprinde si va propulsa inspre Luna sonda “ELE” cu o viteza de 11 km/s. Pe traseul, dupa finalizarea combustibilului, treapta 1 se va detasa de “ELE”.

Treapta 2 va fi folosita pentru incetinirea sondei si va fi expulzata la o altitudine de aproximativ 10 km de suprafata Lunii. “ELE” va aseleniza folosindu-se de treapta 3. Daca nu va e tocmai clar ce s-a intamplat atunci vedeti desenul de mai jos. Din momentul lansarii de pe Terra si pana in momentul aselenizarii vor trece 226 ore (4 zile si 2 ore).

In acest moment ARCA se afla in fruntea clasamentului, fiind cotata cu cele mai mari sansa la reusita.

Trebuie sa repet ceea ce am scris in titlu: Nu credeam ca e posibil in Romania.

Acum sper ca si voi sa ganditi la fel.

Nu ne ramane decat sa le uram multa, multa bafta. Si speram sa stie ca si la ei in tara exista numerosi admiratori si pasionati. Chiar daca presa tinde sa-i ignore in ciuda rezultatelor absolut fenomenale obtinute de-a lungul anilor.

A, si inca un lucru mai vreau sa spun. Ce deosebeste ARCA de NASA? Varsta participantilor. Am scris un articol AICI referitor la problema americanilor.

Sansele ca noi, folosindu-ne de tehnologia disponibila acum, sa “dam” peste o alta civilizatie la fel de dezvoltata precum a noastra sunt nule. Sau, ma rog, aproape nule. Metoda de transmitere a semnalelor e prea lenta, iar un eventual raspuns ar veni peste cateva generatii. Asta in ciuda faptului ca toate posibilele sectoare cat de cat promitatoare si cat de cat “apropiate” de sistemul nostru solar au fost verificate cu grija si nu s-a descoperit nimic interesant.

Intrebarea mea e: In ce categorie se va incadra prima forma de viata extraterestra pe care o vom “intalni” in Univers? Va fi o forma de viata unicelulara, microbiala, sau una inteligenta, cu mult peste nivelul nostru actual ?

Fizicienii sunt de parere ca formele primitive de viata sunt destul de raspandite in Univers, Deci sansele ca noi sa dam peste “ele” sunt relativ mari. Dar, in acelasi timp, formele inteligente de viata sunt capabile sa transmita semnale prin care sa-si anunte prezenta.

Cei de la S.E.T.I. (aia cu antenele, microfoanele si castile) spun ca in urmatorii 20 de ani vom receptiona prima transmisiune de origini extraterestre. Cei de la N.A.S.A. (aia cu sondele pe alte planete) spun ca in urmatorii 10 ani vom descoperi urme de viata primitiva pe Marte. Urme insemnand ramasitele fosilizate, in cel mai bun caz, a unor forme de viata de mult disparute.

In conditiile in care deja s-a dovedit existenta apei atat pe Marte, cat si pe Luna, cred ca sansele descoperirii unor forme de viata microbiale sunt destul de mari. Problema sta in resursele financiare ale agentiilor. Nu cred ca, in eventualitatea in care S.E.T.I. ar reusi, intr-un final, sa “prinda” ceva, noi, oamenii de rand, am fi informati cu privire la acel semnal. Nu cred nici macar ca am stii sa-l interpretam.

Personalitatile mai conspirationale pot argumenta ca primul contact, in orice forma, a avut loc deja. Si nu ma refer la OZN-uri prabusite si alte imbecilitati. In ce priveste S.E.T.I. e vorba de “The WOW Signal“, iar in ceea ce priveste N.A.S.A. e vorba de sonda Viking 1 (1976), mai exact de Experimentul Labeled Release, experiment care a dat rezultate pozitive referitor la viata pe Marte, rezultate care au creat o ruptura in lumea oamenilor de stiinta datorita interpretarilor diferite.

Fiecare crede ce vrea. Eu am pus un pariu acum 1 an prin care ma obligam sa fac ceva daca in urmatorii 5 ani nu se va dovedi existenta unei forme de viata si pe alta planeta. Au mai ramas 4 ani.

———————

Eu sunt plecat pe weekend, revin luni. Insa articolele sunt pregatite si vor intra zilnic.

Pentru inceput trebuie sa spun ca multe din cele prezente in aceasta carte mi se par exagerari. Si tocmai de aceea am preferat sa ignor subiectul. Continutul ei e impartit in 2: Luna si Marte. Daca in ce priveste Luna cred ca aveti o idee referitoare la ce ar putea contine, in ce priveste Marte sunt sigur ca multe informatii le-ati gasi ca fiind noi. Autorul cartii incearca sa ne explice cum NASA ascunde sistematic dovezile incontestabile ale existentei artefactelor unor civilizatii stravechi pe Luna si pe Marte. Daca in ce priveste Luna dovezile sunt oarecum fortate, in ce priveste planeta Marte unele am inceput sa le consider plauzibile. Cu atat mai mult cu cat am citit niste articole recente pe internet care in colaborare cu cele prezente in carte imi dau impresia unei mari conspiratii.

Ce e cel mai important e nevoia de a mentiona ca NASA nu e o agentie publica. Nu e nici macar o agentie spatiala. NASA e, la baza, conform legii care i-a permit existenta, o agentie americana de aparare:

“Administratia [Nationala pentru Aeronautica si Spatiu Cosmic] va fi considerata o agentie de aparare a Statelor Unite, pentru scopul din Capitolul 17, Titlul 35 din Codul Statelor Unite” – Fapt care demonstreaza ca NASA a fost creata pentru a fi condusa de catre Departamentul Apararii SUA!

Si, poate cel mai important articol din legea care a dat nastere agentiei:

“Nici o informatie care a fost clasificata din ratiuni de securitate nationala nu va fi inclusa in nici un raport elaborat sub incidenta acestei sectiuni” – Fapt care demonstreaza ca tot ce e considerat ca fiind incadrat la capitolul siguranta nationala de catre presedintele american poate fi tinut ascuns Congresului si publicului.

Tot ce am primit noi in ultimii 50 de ani a fost o selectie cenzurata a ceea ce ni s-a permis sa primim. Imi vine greu sa cred ca in toata existenta ei NASA nu a cenzurat nimic din ce a gasit pe unde a fost.

Cel mai clar exemplu al acestui comportament secretos e cel al Feţei de pe Marte.

In 1976 sonda spatiala Viking 1 a fotografiat ceea ce parea a o faţa pe Marte.  Timp de 16 ani cercetatori de peste tot din lume au studiat poza si au ajuns la concluzia ca nu e posibil ca acea formatiune deluroasa sa nu aiba origini artificiale. La fix 16 ani NASA a lansat Mars Observer, o sonda spatiala care avea ca principal obiectiv studierea geologica si climaterica a planetei Marte. In ultimii 16 ani mai multe grupuri de cercetatori au facut presiuni asupra NASA pentru a refotografia zona Cydonia, cea in care pe langa faţa celebra mai exista si o piramida tetraedrica si o serie de formatiuni care semanau cu platoul piramidelor din Egipt. Raspunsul NASA a fost intotdeauna negativ. Insa acum cu lansarea Mars Observer cercetatorii au avut, intr-un final, posibilitatea ca presiunile facute asupra Congresului sa fie cu folos. Timp de cateva luni, perioada in care sonda era in drum spre Marte, raspunsul NASA a fost, in continuare, negativ. Cu 3 zile inainte ca Mars Observer sa intre pe orbita planetei Marte Congresul american a ordonat, atentie, a ordonat NASA, in special laboratorului JPL care se ocupa cu atribuirea zonelor care urmau sa fie fotografiate, sa cerceteze si sa imortalizeze din nou zona Cydonia. Fiind vorba de o camera mult mai performanta decat cea de pe Viking 1, cercetatorii se asteptau la detalii mult mai clare. La nici 2 ore de la ordinul dat de Congres, laboratorul JPL anunta pierderea legaturii cu sonda spatiala Mars Observer. Ea nu a mai fost niciodata restabilita. Au existat voci care au declarat ca misiunea a fost pur si simplu secretizata, introdusa in categoria celor de siguranta nationala, facand astfel posibil sa se ignore ordinul dat de Congres.

In 1996 NASA lanseaza Mars Global Surveyor. Dupa lungi dezbateri NASA accepta sa fotografieze zona Cydonia. Daca ar fi declarat si aceasta misiuni ca fiind un esec, e greu de crezut ca ar mai fi primit finantare pentru un alt proiect asemanator. NASA accepta sa fotografieze zona, o fotografiaza, iar la scurt timp dupa aceea pozele sunt publicate. Faţa de pe Marte nu se aseamana deloc cu o faţa. Toate cercetarile facute in ultimii 20-25 de ani au fost degeaba. Si totusi…

La cateva luni dupa publicarea lor, in urma unor rezultate obtinute de cercetatori specializati in cartografiere si analiza fotografica, NASA recunoaste oficial ca pozele zonei Cydonia au fost prelucrate inainte de a fi publicate.

Cred cu tarie ca NASA ascunde informatii referitoare la descoperirile ei de la inceputuri si pana azi. Pe langa artefacte sunt sigur ca NASA a descoperit si forme de viata. Tocmai de aceea Vaticanul pregateste, treptat, o noua ideologie care sa permita existenta lui Dumnezeu chiar si in eventualitatea descoperirii vietii pe alte planete. Ramane insa intrebarea: “De ce ascunde NASA aceste lucruri?”. Poate raspunsul se afla tocmai in departamentul care e responsabil pentru aceasta agentie: Departamentul de Aparare.

Chiar daca in centrele stiintifice antimateria a fost creata cu succes, ar fi nevoie de milioane de ani pentru a aduna 1 gram. Ea este foarte greu de tinut intr-un mediu stabil deoarece orice contact cu o forma de materie va duce la o eliberare de energie care ar transforma bombele atomice in jucarii de copii.

Mai jos aveti cateva exemple ale puterii antimateriei:

A 10-a miliarda parte dintr-un gram de antimaterie produce o explozie echivalenta cu cea a catorva grenade.

A 100-a miliona parte dintr-un gram de antimaterie elibereaza o radiatie atat de puternica incat ar omori mii de oameni din vecinatatea ei.

O cantitate de antimaterie echivalenta cu cea a unei celule umane produce o explozie capabila sa distruga un tanc.

1 gram de antimaterie produce o explozie echivalenta cu de 2 ori cea provocata de bomba nucleara detonata deasupra Hiroshimei.

Am citit undeva ca o singura lingurita de antimaterie ar avea echivalentul a 100 de bombe nucleare. Asa ca m-am interesat si ce am gasit e relativ interesant:

O lingurita de antimaterie (5 grame) = 4,5 x 10¹⁵ Jouli

1 gram de TNT = 4184 Jouli

1 megatona de TNT (10¹² grame)  = 4,148 x 10¹⁵ Jouli

Cea mai mare bomba nucleara detonata a fost The Tsar si a avut o putere de aproximativ 50 de megatone de TNT. Bombele nucleare moderne au in jur de 150 kilotone de TNT. Deci o lingurita de de antimaterie ar avea puterea echivalenta cu 15-20 de astfel de bombe nucleare, de 100 de ori mai mult ca bomba detonata deasupra Hiroshimei.

1 kilogram de antimaterie are o putere exploziva putin mai mare ca The Tsar.

Explozia celei mai mari bombe nucleare, The Tsar, a cauzat pagube pe o raza de 1000 km si socul seismic a putut fi inregistrat si la a 3-a inconjurare a Terrei.

]]> http://anilumina.com/bomba-cudin-antimaterie/feed/ 5 http://anilumina.com/suntem-capabili-sa-distrugem-pluto/ http://anilumina.com/suntem-capabili-sa-distrugem-pluto/#comments Thu, 17 Jun 2010 21:00:10 +0000 Dorin Spoaller http://anilumina.com/?p=29 Dupa cum poate stiti, Pluto a fost “retrogradat” la nivelul de planeta pitica in anul 2006.

Aceasta retrogradare a planetei a dus la multe dezbateri pro si contra, dezbateri a caror existenta nu are nici o justificare lucida. Insa, cel mai important, aceste dezbateri au dus la multe analize mai mult sau mai putin haioase. Fiind si Halloween-ul, niste indivizi cu multa pricepere si-au pus intrebarea: “De cate energie ar fi nevoie pentru a distruge complet Pluto?”.

Ecuatia de care s-au folosit e urmatoarea:

E = (3GM²)/5R

Au aplicat tot de trebuie, adica:

M_Pluto = 1.305 × 10²² kg

R_Pluto = 1.153 × 10⁶ m

G = 6.673 × 10^-11 m³ kg^-1 s^-2

Si le-a dat

E_{Pluto(distrus)} = 5.914×10²⁷ Jouli

Aceasta valoare reprezinta minimul energiei necesare pentru a distruge complet planeta pitica Pluto. Ca sa va faceti o idee despre cat de mult, sau de putin, e 5.914×10²⁷ Jouli, va dau exemplul celei mai mari bombe atomice detonate vreodata pe Terra: Tsar-ul U.R.S.S.-ului din 1961.

The Tsar, cum au numit-o americanii, a fost o bomba de 57 de megatone, echivalentul intregului explozibil folosit in Al 2-lea Razboi Mondial… inmultit cu 10, sau, daca va plac exemplele mai grafice, Little Boy, bomba folosita de Aliati la Hiroshima, reprezenta 0,02% din The Tsar. Ei, revenind, The Tsar avea o capacitate de 2.427×10¹⁷ Jouli.

Energia necesara in cazul Pluto = 5.914×10²⁷ Jouli (1)

Energia necesara in cazul The Tsar = 2.427×10¹⁷ Jouli (2)

Din (1) impartit la (2) => raspunsul intrebarii din titlu:

I: E capabilă omenirea sa distrugă planeta Pluto ?

R: Da. Avem nevoie de doar 25 de miliarde de Tsari.

Nu voi spune toata povestea cu omul si spatiul, e plictisitoare deja, trebuie retinut, insa, ca ne place, ca specie, sa ne largim orizonturile cunoasterii.

De aceea a luat nastere SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence. un program care cu ajutorul unor observatoare precum Arecibo Observatory si Very Large Array Observatory (pozele sunt mai jos) intentioneaza de cateva zeci de ani sa gaseasca semnele unor civilizatii extraterestre.

Pe data de 15 August 1977, doctorul Jerry R. Ehman a reusit sa inregistreze un semnal care de atunci si pana azi nu a putut fi explicat. Daca majoritatea semnalelor primite din spatiu sunt de provenienta terestra, ele fiind trimise inapoi neintentionat de catre satelitii de pe orbita propriei planete, acest semnal, numit semnalul WOW dupa insemnele facute de doctor pe transcrierea oficiala (poza mai jos), nu a putut fi explicat pana acum.

Oamenii de stiinta au exclus din start natura semnalului ca fiind proprie, de pe Terra, datorita duratei acestui semnal: 72 de secunde. Unii astronomi si-au riscat cariera spunand ca un asemenea semnal putea fi trimis in spatiu de o civilizatie extraterestra in pragul apocalipsei. Civilizatie destul de avansata incat sa aiba posibilitatile tehnologice pe care le avem si noi in ziua de azi.

In ultimii 32 de ani nimeni nu a reusit sa capteze nimic asemanator. Semnalul “WOW” ramane unul din cele mai mari mistere ale lumii moderne. Daca nu chiar cel mai mare.

1 GOOGOL = 10 la puterea 100 = 1 urmat de 100 de zerouri.

Numarul este atat de mare incat depaseste, atentie, totalul atomilor din Univers.

1 GOOGOLPLEX = 10 la puterea GOOGOL

Numarul este atat de mare incat daca fiecare zero e scris la dimensiunea unui atom atunci Universul ar trebui sa fie de 1 mie de miliarde de ori mai mare pentru a putea destul de incapator pentru tot googolplex-ul.

Numarul lui Graham = Cel mai mare numar utilizat vreodata in demonstrarea unei ecuatii matematice. Il gasiti si in Guiness Book of Records. Nimeni nu stie exact cat e de mare, se stie doar ca toata materia din Univers transformata in cerneala nu ar fi destula pentru a-l putea scrie si ca, ciudat, se termina cu cifra 7.

Pentru a numara pana la 1 milion, spunand cate 2 numere pe secunda, dureaza 5 zile 18 ore 53 minute si 20 secunde.

Pentru a numara pana la 1 miliard, spunand cate 2 numere pe secunda, dureaza 15 ani 308 zile 9 ore 41 minute si 50 secunde.

Pentru a numara pana la 1 googol, spunand cate 2 numere pe secunda, dureaza 1.584 * 10 la puterea 90 secole. Cu mult peste varsta Universului.

Exista matematicieni care considera notiunea de ‘infinit’ ca fiind prea abstracta pentru a-si gasi loc in matematica si fizica. Aceasta scindare intre matematicienii care cred in infinit si cei care cred ca totul are un final (1, 2, 3, 4, …, un numar foarte mare, 1, 2, 3, 4, …, acelasi numar foarte mare, 1, 2, 3, 4, si asa mai departe) exista inca de pe vremea lui Aristotel.

Principala problema a existentei ‘infinitului’ e paradoxul pe care il creaza. Un asemenea paradox e cel al numerelor pare versus toate numerele:

Daca iei numerele in ordinea lor normala, 1, 2, 3, 4, … => ai un numar infinit de numere

Daca iei numerele din 2 in 2, deci numerele pare, 2, 4, 6, 8, … => tot un numar infinit de numere, chiar daca sunt de 2 ori mai putine decat cele de mai sus.

Un alt exemplu ar fi diferitele tipuri de ‘infinitate’: 0,9876… , 0,9765… s.a.m.d. dau o infinitate de numere. 1, 2, 3, 4, … s.a.m.d. dau o infinitate de numere. Insa primele dau o infinitate mai mare de numere datorita pozitiilor pe care le pot avea cifrele utilizate.

Un al exemplu e cel al ecuatiei 0,99999999999… = 1. Nu aproape 1, ci 1. Si asta deparece diferenta dintre 1 si 0,99999999999… e infinit de mica. 1 – 0,9999999… = 0,000000000…. (un infinit de 0).

Astronomul american de origine suedeza, Max Tegmark, profesor la M.I.T., a evidentiat faptul ca intr-un Univers infinit exista un infinit de copii (ca la xerox) ale planetei noastre. Deci, implicit, exista un infinit de persoane identice cu tine, exista un infinit de copii ale persoanei tale. Si pentru a demonstra acest lucru a dat un exemplu:

Daca Universul ar avea loc pentru doar 4 particule, 2 albe si 2 negre, atunci ar exista doar 16 posibile combinatii ale acestora. Daca ai introduce o a 17 combinatie atunci aceasta oricum ar fi aranjata ar fi copia uneia din acele 16 initiale.

Asa si cu planeta Terra si cu tine. Exista un infinit de copii ale persoanei tale in Univers.

Max Tegmark a calculat pana si distanta minima la care una din aceste copii se va afla: 2 la puterea 10 la puterea 118 m.

Orice om are optiunea de a alege intre un Univers finit si unul infinit. Cu atat mai mult cu cat nici cele mai sclipitoare minti ale planetei nu au reusit sa ajunga la un consens in privinta aceasta. Insa indiferent care va fi alegerea, trebuie sa constientizam faptul ca ea va avea implicatii monumentale in ce priveste viata noastra in acest Univers.